My Voice Soulmate

Nu știu dacă ați avut și voi, așa cum am eu, ideea unei voci care să-ți fie suflet-pereche.

Nu unul din carne și oase ci din sunete. Dintr-un timbru și câteva tonalități care îți dau fiori. O voce masculină, sinceră și plină de posibilități. Ceva care să se preteze atât la plâns, cât și la gemut, concomitent sau separat.

Am cochetat mulți ani cu ideea asta fără să reușesc să le explic oamenilor ce îmi place. M-am amorezat de Enrique Iglesias știind că îmi plac chicotele lui de pisică și felul în care, mai mult sau mai puțin, se vaită în toate cântecele lui. Solistul de la Cock Robin are o voce clară și plină de capabilități și m-am mângâiat cu gândul că mai bun ca el sau ca Andrea Bocelli nu o să găsesc. Nu mă înțelegeți greșit: jumătate din playlist-ul meu e franțuzesc și italian și nu m-am limitat niciodată la o decadă sau un stil anume. Îmi place muzica de toate felurile!… Am fost fană Prodigy, am fredonat pe La Familia. Îi apreciez pe Joe Cocker, Sisqó, Aurelian Andreescu, Elton John și Prince.

Dar a trebuit să ajung până la vârsta asta ca să găsesc ce am căutat toată viața – vocea care-i sufletul meu pereche.

Și am găsit-o la un cântăreț din anii ’50!…

Buddy Holly a murit la 22 ani și nu ne-a lăsat decât o mulțime de cântece frumoase, câteva interviuri la radio și multe, multe poze alb-negru în care nu seamănă niciodată doar cu el însuși ci mai degrabă cu trei personaje diferite.

A meritat așteptarea dar e greu când artistul nu mai trăiește ca să scoată sunetele pe care ți le dorești.

Proud member of The TRUE TO MYSELF Organization.