Încă puțin despre România, adică rostul lumii de azi

(… În care dl. Precupețki vorbește mai puțin ca într-un interviu și mai mult ca pentru sine. O concluzie numai bună!)

Ca să înțelegem rostul lumii de azi trebuie să vedem ce a fost. Păi ce a fost?… 50 de ani de comunism, de mutilare a moralității, a vieții și uneori chiar a trupurilor noastre. Ce vreți să iasă bun după așa ceva?! Acuma e așa un haos în România de nu-l poți descrie. Bine, noi am trecut prin multe traume ca popor, și prin asta nu mă refer la războaie și călcări, pentru că de asta au parte toți, ci de anumite momente când ni s-a furat șansa. Lumea condamnă revoluția, cică a fost lovitură de stat. Aiurea!… Câtă vreme copiii ăia nu se mai ridică din pământ a fost ce au crezut ei, ei au ultimul cuvânt!

Ca să avem o viață mai bună trebuie să ne conștientizăm greșelile și să nu le mai repetăm. Să nu considerăm că americanii, nemții sau francezi sunt mai grozavi ca noi. Să ocrotim natura. Dacă vedem că un vecin construiește fără să țină seama de normele de siguranță să discutăm cu el. Nu zic să chemăm poliția, dar să încercăm să-i explicăm pericolele dacă el nu le înțelege.

Să ne facem treaba la locul de muncă. Să-i ajutăm pe cei care se luptă pentru o idee, nu să râdem de ei! La noi se poartă obiceiul ăsta de a da în cap celui care se ceartă pentru a ne pune bine cu șefu’, vezi doamne. Dar un astfel de șef, care nu ascultă argumente raționale din partea nimănui, n-o să dea doi bani nici pe ăla care se ceartă, nici pe tine care n-ai nicio luptă de dus și tragi în jos pe altul care se zbate pentru familia lui. Trebuie să ne schimbăm un pic mentalitatea.

Mă uimește îndeosebi inconștiența oamenilor din presă. Nimeni nu-i poate acuza că nu-și fac treaba, îi vezi alergând de la un incident la altul, luând interviuri și transmițând știri de te-miri-unde, totuși o problemă sigur există, ca un miros neplăcut pe care îl simți în cameră fără să-i detectezi sursa. Se vorbește foarte mult despre toate și nimic: mintea românilor este permanent încărcată de ”știri și discuții” dar ea doarme; obosită, uită să mai judece de ce se întâmplă anumite lucruri.

Chiar și unele emisiuni de divertisment sunt făcute parcă se ne obosească. Eu n-am înțeles niciodată rostul acelora în care ți se prezintă o așa-zisă altercație între doi oameni iar în scena următoare aceiași oameni îți povestesc ceea ce ai văzut și singur. Sigur, lor le salvează jumătate de emisiune pentru că nu mai trebuie să muncească, să găsească idei, dar eu îmi pierd câțiva neuroni acolo.

Ce avem de învățat de la alte țări să preluăm, ce avem noi bun să păstrăm.

Lumea nu mai vrea să-și educe copiii. E doar o părere de-a mea dar pare că oamenii chiar nu mai vor să facă efortul ăsta. Abia ieșite din sala de nașteri mamele sunt mai preocupate să-și pozeze copiii decât să se gândească la ce au de făcut. Văd bebelași cu capul gol la 0 grade, mama are căciulă și glugă dar bebelașul nu are! Am auzit și teoria conform căreia dacă îl scoți afară și-l supui la diverse tipuri de disconfort copilul se călește. Așa e, dar de ce credeți că se spune ”nou-născut”?! Pentru că acela este stadiul în care copilul este cel mai vulnerabil. Nu-l călești din prima săptămână de viață. Atuncea este ca o petală căzută din coroana lui Dumnezeu și trebuie tratat ca atare. Să preluăm de la bunicii și străbunicii noștri ce a fost verificat în zeci de ani și să adăugăm ce a adus bun generația noastră. Nu să ștergem totul cu un burete și, aruncându-ne copilul de un an în mare, să ne mirăm că nu înoată singur!…

Părinții nu caută să-și înțeleagă copii. Nu mai au timp de ei, se ocupă doar de ”carieră” dar ce, parcă neurochirurgi ne-om pensiona cu toții?!… Unii lucrează te-miri-ce iar când vin seara acasă nu mai leagă două cuvinte cu copilul lor. Telefonul și papa, atât.

D-le Precupețki, pare că problemele ne depășesc …

Genul de discuții în care unui bătrân i se cere părerea despre lucruri pe care le poate formula și un copil de cinșpe ani nu aduc de obicei foloase. Parcă aducem în fața oglinzii o femeie deloc norocoasă la aspectul fizic și începem să-i enumerăm defectele. Deși nu, poate n-am ales cel mai bun exemplu, pentru că într-o galerie a femeilor echivalentul țării noastre ar fi Brigitte Bardot. Mă iertați, sunt un pic subiectiv. Am prins-o – la cinematograf, nu în realitate – și mi-a rămas ca etalon de feminitate.

Uită-te și tu: avem munți, avem plaje și orășele cu farmec înduioșător; avem cărbuni, aur, lemn și petrol, iar oamenii care locuiesc aici urmăresc fie să distrugă țara, fie nu le pasă de distrugerea ce se petrece. Și nu e cum zic ăștia că resursele s-au dus. Păi ce, vorbim de două-trei vagoane pe care le-au epuizat nemții în primul război mondial?! Aici vorbim de un sol care, pe o lungime de sute, poate mii de kilometri, conține bogății.

Dacă eram săraci nu se mai uita nimeni la noi, nici America, nici UE. Dar avem și cascade pe care vin alții și le filmează pentru că noi doar aruncăm gunoaie în ele sau nu le strângem pe ale altora. În țări ca Japonia sau Germania e considerată o onoare să readuci natura la starea ei firească, vin oameni de bine care fac curat după alții și nu li se mai pare o umilire. Iar o viață frumoasă ne facem și prin lucruri aparent nesemnificative. Să spunem ”bună ziua”, ”iartă-mă” și ”mulțumesc”. Dar să le spunem din suflet! Pentru că ”ziua bună” poate să-ți dea și o fată de la Vodafone cu o mutră de zici că vrea să-ți crape capul. De oboseală, săraca, nu de altceva.

Multă lume mă condamnă … ”Ție ți-e ușor să vorbești pentru că ești bogat! Ai timp și chef de chestiile astea.” Ce-i drept, am timp pentru că mi-am făcut. Și eu am avut probleme, mama paralizată, tatăl dement care fugea de acasă și dădea bani la necunoscuți … Și chiar dacă nu le-aș fi avut consider că un rău mare n-am făcut nimănui și am ajutat la rândul meu pe alții. Nu zic ca o mamă singură cu doi copii să facă ce zic eu dar măcar să-i educe pe cei mici ca ei să fie mai curajoși și mai corecți.

Și aici mă întorc la la jurnalismul practicat azi, la ziarele și studiourile de știri, căci alea sunt locurile de muncă ale jurnaliștilor, de acolo se face educația românilor. Păi muncă se spunea înainte când aveai binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai vezi oameni să se închine înainte de-a se apuca de treabă?! Numai fotbaliștii. Doamne ferește!… Păi dacă ar intra Sf. Ioan Botezătorul într-un studio de știri să vadă ce nebunie e acolo cred că și-ar face cruce și ar zbura în stratosferă!

Ce soluții vedeți pentru țara noastră? Care-i planul de bătaie?

În primul rând se repară crăpăturile navei, locurile prin care scapă banii, se întrerupe furtul. Apoi ne ocupăm de cazurile urgente: mamele cu copii mici, bolnavii, invalizii, oamenii care nu mai au ce mânca sau unde sta. Îi rezolvi pe ăștia, apoi pornești reforma pentru păturile majoritare: angajații, pensionarii, tinerii. Va fi greu pentru că se lucrează la toate în același timp dar bani sunt. Țineți minte asta de la mine, bani sunt dar nu se duc unde trebuie!… Pentru toți se poate face ceva dacă se dorește, chiar și pentru pușcăriași.

Dar dumneavoastră ați observat ce urâți sunt politicienii noștri?… Urâți sub toate aspectele: moral, sufletește și fizic. Cu alte cuvinte, impostura și răutatea li se citește pe față, sunt incapabili să facă bine. ”Bine” în sensul de eficient dar și în sensul de creștinesc, adică ceva pentru unul din frații tăi care poate că își va lua zilele azi pentru că nu mai are cu ce să-și plătească ratele.

Și dacă oamenii de rând au dreptate atunci politicienii noștri sunt și proști, și răi, și urâți. Doamne, ce-am făcut să merităm așa ceva?! Trebuie să vină oameni noi, echilibrați, fără pasiuni dar și fără patimi mari. Să vină oameni normali care vor o viață bună pentru copiii lor. Să-i cheme oricum, să iubească pe oricine vor ei, dar să fie normali la cap.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Că bine zici. Bine că sunt bătrân, altfel mă bănuia lumea că vreau să candidez. Vai, nici la titlul de Mister Universe pe strada mea n-aș încerca!…

Și cu asta se încheie seria de interviuri cu dl. Precupețki. Domnia-sa a fost de acord să-și povestească viața în speranța ca alții vor putea să învețe ceea ce numai experiența a 87 de ani poate aduce. Mi-a vorbit de parcă am fi fost prieteni dintotdeauna. A fost îngăduitor și a avut răbdare cu toate prejudecățile și lipsurile mele.

Dar el nu este numai prietenul meu ci și al tuturor românilor care găsesc un ”rost” în lumea de astăzi.

Proud member of The TRUE TO MYSELF Organization.