Frumosul în lume

D-le Precupețki, aș vrea să discutăm puțin și despre pasiunile dvs. Cu alte cuvinte, despre lucrurile frumoase din viață.

O, și astea sunt multe!… Pare că după ce m-am plâns atâta nu aș putea să le observ sau că ele nici măcar nu există, dar zicând asta fac ca orice copil nerecunoscător care-I refuză Domnului meritul de-a fi creat o lume superbă.

Vorbiți-ne despre asta atunci …

Lumea animalelor, lumea florilor, spre exemplu. Știu că pare o prostie și că interestul nostru se reduce la cele pe care le putem folosi într-un fel sau altul dar numai lumea păsărilor, dacă ne uităm la ea, e o comoară! Pe de o parte sunt lucrurile științifice, ceea ce se știe despre felul în care zboară păsările, își îngrijesc puii sau își construiesc cuibul. Toate astea sunt informații interesante și setea noastră de cunoaștere, dacă suntem cu adevărat copii ai Domnului, ar trebui să meargă până în măruntaiele pământului. Pe de altă parte e frumusețea propriu-zisă a culorilor și a cântecelor sau faptul că ochișorii lor seamănă cu niște mărgele, inexpresivi oarecum până te obișnuiești cu morfologia. Și nu numai frumusețea lor, ci și a ordinii pe care o imprimă mediului în care trăiesc. Medicii recomandă să ne oprim din când în când asupra naturii pentru a ne redobândi echilibrul și a găsi un sens în toate. E păcat că arhitectura asta de tip comunist ne-a lăsat puține spații verzi: pierdem contactul cu natura, pierdem deci și echilibrul.

Putem învăța lucruri din natură?

Bineînțeles!… Pe mine m-a impresionat totdeauna felul în care insectele se ridică cu piciorușele în sus și așteaptă să moară. Probabil că există o explicație științifică și pentru asta – entomologii sigur o știu – dar eu întotdeauna am considerat-o un gest de mare demnitate. Fără văicăreli, fără regrete, fără a deranja măcar un pic lumea din jurul tău. Dacă mai vin și unii care te mănâncă ai intrat din nou în ciclul vieții deci beneficiul e dublu.  

Se compară frumusețea naturii cu lumea creată de om?

Noi suntem cununa creației lui Dumnezeu, de aceea tot ce este frumos în natură a fost dus pe treptele superioare de către omul superior. Ar fi nedrept să spun că nu se compară doar fiindcă nu mai trăim în sătuce idilice ca strămoșii noștri. Muzica, arhitectura, operele de binefacere – toate astea sunt un semn al desăvârșirii lui Dumnezeu și a dorinței omului de a-L ajunge. Nu am distrus natura, am înglobat-o vieții noastre pentru a da viață unor lucruri frumoase. Abia acum, când există dovezi în sensul ăsta și noi tot nu vrem să luăm măsuri, abia acuma o distrugem! Până acum eram ca niște copii care nu știau ce fac, dar de-aici începe răutatea noastră.

Dar nu e nedrept să ne considerăm vinovați pentru toate, mai ales dacă nu avem nicio putere?

Sigur că în viață te ocupi întâi de problemele mari, să ai ce mânca și îmbrăca tu și copiii tăi, părinții, frații, apoi cunoscuții. Dar după ce ai rezolvat toate astea și ai început și munca socială pentru ca binele să nu se întindă doar la generația ta, trebuie să te preocupe și chestiunile așa-zis generale, care nu te afectează personal sau imediat.

Care-i cea mai mare frumusețe din România?

Natura și femeile. Dar dacă frumusețea nu e dublată de bunătate atunci degeaba ai un chip plăcut. Am călătorit prin lume și am văzut că fiecare țară e frumoasă în felul ei. Țările, ca și mamele, sunt frumoase indiferent cum arată. Dacă ești un ”copil” bun vezi imediat frumusețea țării în care te-ai născut. Dar noi în România avem și o anume poezie a lucrurilor. Nu pot să zic că sunt un fan al stilului popular, eu prefer chestiile simple, monocrome, dar mulți îi văd frumusețea și o apreciază. Îmi place stilul neobrâncovenesc, spre exemplu; avem o bucătărie – concretă dar și spirituală – ieșită din comun. Am avut ca nație niște profesori excepționali, oameni de o statură morală și o pregătire excepțională, mai ales în perioada interbelică. Am un curs de Virgil Madgearu pe care îl țin între hârtiile mele ”ca pe sfintele moaște”. Unele informații sunt depășite, bineînțeles, dar profesionalismul și dragostea de țară nu sunt.

Dați-ne și câteva recomandări actuale, vă rog!

Îmi place foarte mult Mălăele, îl privesc ca pe un înțelept în haine de măscărici, cum singur cred că și-a spus o dată. Și apreciez ce face Dan Puric. Unii îl consideră mincinos sau fanatic. Nu știu ce să zic, probabil că o sămânță de minciună există în fiecare adevăr, dar e foarte bine că luptă pentru neamul românesc. Îmi place Orchestra Română de Tineret – mă duc la spectacole ca să fac notă discordantă. [Dl. Precupețki avea 88 de ani atunci când mi-a dat acest interviu.] Citiți colecția părintelui Paisie Aghioritul, ”Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”! Acuma l-au făcut sfânt în Grecia dar eu îl citesc ca pe un om. Om fuse și el, om sunt și eu. Îmi place și baletul … Recunosc, mai mult pentru câteva arii celebre și grația fetelor, dar la fel de bine pot să gust și muzica rock ‘n’ roll. Apreciez și grupul psaltic Tronos. Parcă am mai vorbit despre asta, nu?… Și dumneavoastră mi-ați spus că ascultați colinde. Eu ascult și vara dacă am chef. Sunt dumnezeiesc de frumoase, mai ales alea de la Madrigal.

Dar să nu zic că lucrurile frumoase există doar în România. Peste tot!… Arhitectura europeană, fiecare țară cu stilul ei, ritmurile de samba și bossa-nova, tobele africane, multe lucruri!

Care-i cea mai importantă artă pentru dvs?

Muzica, fără îndoială. Țin minte că o dată m-am legat de o fată numai pentru că ne plăcea aceeași muzică. În ’59 când a murit Buddy Holly, interpretul meu preferat, am plâns unul pe umărul celuilalt. Iar în ’71 când a scos și Don McLean ”American Pie” aproape am leșinat … Sigur, nu era vorba numai despre el în melodia aia, e și foarte multă istorie americană acolo, dar atunci când asculți ”Them good old boys were drinking whiskey and rye/ Singing, ‘This’ll be the day that I die/ This will be the day that I die” n-ai cum să nu te cutremuri.

Cât de importantă e cultura în viața omului? 

Păi poate să-ți facă sau să-ți desfacă viața, dacă-mi permiteți acest englezism.

Aveți și sugestii sau nemulțumiri?

În școală se studiază aceiași autori pe care i-au studiat și copiii mei. Nu zic, un Shakespeare și-un Eminescu sau Nichita Stănescu o să fie mereu, dar trebuie să le dai tinerilor ceva care să se coboare la mintea lor. Să nu ne oprim la doi-trei scriitori din perioada post-decembristă. Sunt și autori noi care merită aprecierea noastră, copiii trebuie să citească lucruri care îi captivează. [La vremea aceea dl. Precupețki nu știa că scriu. Eram between jobs și ocupația mea nu părea să îl preocupe.]

Îmi pare rău că pictorii și scriitorii români nu sunt mai cunoscuți. Să-ți zic în tinerețea noastră cum era: de câte ori plecam din oraș vedeam și câte o piesă de teatru, câte o expoziție … Mă întâlneam cu anumiți prieteni numai ca să ne comparăm lucrările cumpărate și să vorbim de artă. E aproape o obligație a oricărui om bogat să găsească câțiva artiști de care să se ocupe. Devotamentul unui tânăr artist care depinde de tine seamănă cu cel al unei fecioare îndrăgostite. Am ajutat sculptori, muzicieni, poeți, chiar avocați sau medici care n-aveau unde sta până își luau în primire postul. Asta ne-a deschis ușile altor sponsori și artiști așa că cercul nostru social se mărea mereu. Așa se practică în străinătate dar la noi bogații țării dau banii pe haine, mâncare proastă și mașini. Teribilă risipă!…

Pe de altă parte, fiindcă m-ai întrebat de nemulțumiri, folosim într-un mod prea liberal termenul de ”artist”. Dacă ai un om care cântă e cântăreț; altul care pictează sau scrie e pictor ori scriitor. ”Artist” ești atunci când duci lucrurile la un nivel superior iar asta nu se întâmplă imediat, e un proces care poate să țină toată viața. Dacă nu ești un geniu, bineînțeles, dar câte genii vedem zi de zi?… Să fim un pic mai modești și să nu uităm că frumosul nu se referă doar la ceea ce ne înconjoară, ci și la modul în care trăim.

Adică putem deveni artiști în viața de zi cu zi?… Cum așa?

Dragă, orice ți-aș spune eu a mai fost pus în Codul Bunelor Maniere. Dar să-i obligăm și pe alții să și-l însușească. Nu ajunge să fim noi politicoși căci vom fi călcați în picioare de nesimțiți, așa că hai să punem presiune asupra lor! Să sancționăm obrăznicia, s-o arătăm cu degetul!! Să nu mai facem temenele în fața politicienilor grosolani și insensibili. Să izolăm mitocanii acestei lumi ca să înțeleagă că trebuie să-și schimbe comportamentul. Apoi să facem sacrificiile necesare pentru a avea o viață liniștită: mai renunțăm la țoale, la tehnologie, la prieteni falși. Să nu ne fie frică să trăim viața noastră! Am impresia că din cauza asta multă lume suferă de depresie, viața lor nu seamănă cu ce au văzut prin filme și se panichează.

Vă mulțumesc, a fost realmente o plăcere.

Proud member of The TRUE TO MYSELF Organization.