Viața în România

D-le Precupețki, îndrăznesc să deschid iar subiectul deși știu că nu vă face plăcere să vorbiți despre România.

Așa e, nu-mi face plăcere pentru că nu merge bine treaba. Dacă lucrurile ar fi fost normale aș fi stat oricât de vorbă cu dumneavoastră. Așa, despre ce să vorbim?… Cum suferă oamenii?? Cum bieții copii își iau lumea-n cap ca să scape de urâciunile de-aici? Ce să mai vorbesc și eu?! Se știu lucrurile astea și se plânge destul pentru ele.

Și-atunci ce credeți că ar trebui să facem?

Despre asta iară se poate vorbi mult, și nu numai în România ci în toată lumea. Uită-te și tu ce descoperiri avem, ce tehnologie și transport, lucruri care ajung oriunde aproape în aceeași zi!! Și cu toate astea nu s-a găsit soluție pentru unele boli, pentru unele probleme. Oamenii sunt luați din viața lor, oricât de simplă și săracă ar fi ea, și tranșați precum vitele pentru organe; copiilor le sunt îndesate drogurile pe gât și lăsați să moară cu familiile neputincioase alături. Apoi mai este ura asta neîncetată între oameni pentru religia sau obiceiurile fiecăruia. Unele femei sunt tratate mai rău ca sclavii!… Iar astea sunt problemele care-ți fac părul să se zbârlească pe tine dar mai sunt și alea mici, greu de înțeles. Greu de înțeles adică de ce nu se pot rezolva. Oameni chinuiți de șefi sau copii neînțelegători. … Și tu mai vrei să înțelegi problemele din România?! E o întreagă nebuloasă de răutate, domnule!

Adică nu există soluții?!

Ba cum să nu! Voiam doar să arăt că atunci când omul e puturos poate duce întreaga lume la pieire. Dar lucrurile pornesc de la omul mic, adică de la mine și de la tine. Și în România ar putea fi bine dacă lucrurile s-ar face cu cap și cu bună intenție. Problema cea mare aici cred că e, cei care au făcut treabă, adică cei care au luat deciziile, n-au avut nici minte, nici intenții bune. Iar dacă totuși ai intenții nobile dar nu ai cap degeaba mai începi ceva. Deci primul pas ar fi să se dorească. Și cred că trebuie, dom’le, împărțirea pe clase sociale de altădată: muncitori, agricultori, funcționari și intelectuali, adică pătura de jos, pătura de mijloc și cea superioară. Nu înțelegeți prin asta vreo jignire! Fiecare are rostul lui, dar pentru ca lumea să meargă bine trebuie să-și știe locul și să muncească bine de-acolo.

Vreți să spuneți că nu mai avem lucrurile astea?… Mie mi se pare că avem de toate în România.

Avem, dar trebuie lideri pentru fiecare grup. Și un cod de etică, asta-i foarte important. Vrei să devii doctor din părinți agricultori?… Devii! Dar dacă ți-ai pus în minte treaba asta devii un doctor bun din toate punctele de vedere. La noi nu toți sunt mulțumiți de viața lor: unii ar vrea mai mult, alții nu mai pot să ducă ce le-a dat Dumnezeu. Unii fac ceva dar nu cred în ei înșiși, în binele pe care-l pot face, și atunci eu zic că se află în categoria greșită. Pentru bani, cel mai adesea. Lipsește crezul tău ca om, lucrurile de la care să nu te abați niciodată, greșelile pe care știi că n-o să le faci. Spre exemplu ești fermier – știi că nu vei da niciodată fructe cu fertilizante otrăvitoare copiilor. Mai greșești la cântar, poate faci și un pic de speculă, dar nu-ți otrăvești semenii. Și cu cât generațiile se obișnuiesc cu o anume muncă crește nivelul de responsabilitate și se cristalizează legile după care acestea se ghidează.

După cum stau lucrurile azi în România fiecare este în legea lui. Nu e bine!… Răul făcut de un singur om afectează doar persoanele pe care omul acela le cunoaște dar dacă facem toți rău, răul crește exponențial. Cu alte cuvinte, dacă ar fura doar cel de la ENEL sau RADET am suferi doar din cauza lui. Dar dacă și unii doctori sunt necinstiți, și profesorii, și oamenii de marketing, suferim toți mai mult și mai rău. E un principiu matematic simplu.

V-a plăcut matematica?… întreb pentru a încerca să înveselesc un pic atmosfera.

Nu. Mi-au plăcut ”Cele 10 Porunci” și codul moral al filosofilor raționaliști. Ei sunt idolii mei, după ei mă ghidez!

În România după ce credeți că se ghidează conducătorii? Întrebarea asta revine mereu.

Revine mereu și prost, dacă mă întrebi pe mine! Pentru că dacă ar fi numai politicienii de vină, am suferi mai puțin. Dar și noi îi suportăm pentru că avem neputințele noastre și, doamne iartă-mă, ne e puțin lene. Da’ lene rău de tot!… N-ar trebui să ne preocupe politicienii. Să-i lăsăm cu metehnele lor și să ne ocupăm de ale noastre. Atunci o să avem înălțimea morală pentru a-i sancționa.

Deci primul pas ar fi să avem categorii sociale și profesionale. Și apoi?

Trebuie să ne împăcăm cu ideea că într-o țară în care lucrurile merg bine nu mai poți să ai bogătașii pe care îi vezi azi în unele țări arabe sau chiar în America. Să știe că nu vor mai fi cei mai grozavi din satul lor decât dacă au făcut ceva extraordinar. La noi bogăția înlocuiește valoarea personală iar copiii văd lucrul ăsta, cresc și vor să facă la fel. O mare parte din vină o poartă jurnaliștii, formatorii de opinie. N-or avea copiii?… Mă întreb mereu cum de nu se sperie că părinții sau copiii lor o să intre în depresie. Iar a doua parte a soluției e să avem curaj și inteligență atunci când lucrăm cu partenerii din străinătate. Acuma ne căciulim pe la toți și în felul ăsta nu câștigăm respectul nimănui.

Vă dezamăgește România …

Dragă, sunt și lucruri frumoase. Sunt oameni care fac sacrificii dar la sfârșitul vieții sunt mulțumiți. Sunt profesioniști, unii chiar sufletiști, sunt artiști tineri și frumoși. Avem și credința care e o ancoră morală. În general lumea e amabilă și vrea să te ajute. Dar când să te bucuri de toate?! Dacă ești la volan riști să-ți crape careva capul. Eu am mai zis-o: cu cât ni se dau la televizor astfel de scene, cu-atâta vom imita inconștient. România este frumoasă, aridă atunci când ești sărac și de-a dreptul nocivă dacă ești un tânăr în curs de formare. E ca o probă de îndemânare, viteză și rezistență la un loc! Deși e interesantă e profund nesănătoasă. Ar trebui să începem să nu ne mai temem de lucrurile puse la punct, să ne manifestăm temperamentul boem doar în artă, nu și în lucrurile care cer seriozitate.

Ce ne împiedică?… Care-i motivul pentru pasivitatea de care suntem acuzați și de care ne simțim chiar noi vinovați?

Frica de consecințe adevărate sau închipuite. Lenea … Atenție, nu mă refer la lenea de muncă ci de lenea socială, măsurile pe care le iei împreună cu compatrioții tăi pentru binele tuturor.

Ce-i de făcut atunci?

Mă sperie când văd că școala respectă aceleași canoane de acum 50 de ani. Dar o școală bună înseamnă un adult care-și cunoaște atuurile și vrea să-și negocieze salariul, concediul, relația cu firma. Nu ne trebuie un astfel de om! Vrem tineri căpiați de carte, confuzi și speriați.

Și credeți că putem să recuperăm acest decalaj de 50 de ani pe care îl avem față de celelalte țări europene?

Din gură nu, cu fapta da! La noi politicienii, care-ar trebui să fie oameni de acțiune, s-au oprit la cuvinte de parcă treaba lor ar fi să-și farmece auditoriul ca actorii. Un politician cu cât vorbește mai mult cu-atâta face mai puțin. Dar și cetățenii de rând au căzut în patima asta, vorbesc tot timpul: la serviciu, în familie, pe stradă, dar la faptă … Doamne, greu ne mai e! Tot în generația tânără stă speranța dar ei sunt expuși influențelor negative, de aceea trebuie să lăsăm bunicii să se implice în viața lor. Cu ajutorul lor, tinerii, care sunt curajoși și inteligenți de la natură, le vor duce pe toate la bun sfârșit. Și nu e bună deloc ura asta între români, cei de la privat față de ăia de la stat, femeile împotriva bărbaților, părinții și copiii împotriva școlii, bătrânii împotriva tinerilor. Și toate astea ca să nu ne gândim la vinovații cei mari!

Îi mulțumesc pentru timpul acordat și stabilim ca următoarea discuție să fie telefonică. Mi-e puțin teamă dar dl. Precupețki îmi arată repede că se simte în elementul lui. Vorbim de această dată despre cultură și timpul liber …

Proud member of The TRUE TO MYSELF Organization.