Dragostea

Mai povestiți-ne despre viața dvs. Cum v-ați cunoscut soția?

La o întâlnire cu prietenii. Familia lui taică-su plecase din țară cu un an înaintea noastră; mama ei era franțuzoaică, dar una extrem de vioaie și cu aplecare spre lumea ”orientală”. Tatiana avea și o străbunică grecoaică așa că ne-am înțeles bine. Am ieșit la film, la înghețată, și după două luni am cerut-o de nevastă. Nebuna m-a acceptat!… Întotdeauna am considerat că soția mea a avut spirit de aventură. Eu nu-mi câștigam efectiv pâinea pe vas dar stăteam numai prin porturi și pentru ca lucrurile să meargă bine îmi urmam oamenii la începutul călătoriilor. Să iei un bărbat despre care nu știi decât că pleacă des dar nu și cât stă arată o dorință de aventură. Femeile vor în general stabilitate. După nuntă însă lucrurile s-au așezat, a început să-și vadă de îndatoririle ei de soție și de stăpână a casei, să-i viziteze pe părinții mei, să mă ajute în afaceri. Peste un an ni s-a născut primul copil, Sânziana.

Vă mai amintiți ziua nunții? Ce fel de rochie a purtat soția dvs?

Voalul nu era lung și nici nuanța de alb nu era una obișnuită. Croiala era o combinație între anii’ 30 și ’50. Avea o tentă de bej-auriu și-i urmărea frumos formele. În ziua aia m-am îndrăgostit și mai tare, abia așteptam să rămânem doar noi doi, ca să zic așa. (Îmi arată fotografiile de nuntă dar fiindcă nu dorește să le public mă ajută să aleg una de pe internet care să le semene. Sursa: https://www.shopgoods666.com/?product_id=25665698_57) La petrecere n-am fost mulți, doar oameni apropiați, câțiva prieteni și artiști.

Cum v-a schimbat căsătoria? V-a părut rău că nu mai sunteți burlac?

Nu, avusesem destule experiențe. Cred că e bine ca bărbatul să facă chestia asta – și femeia defapt – să trăiască un pic până să se lege de cineva. Eram destul de bătrân pentru însurătoare; tinerii se luau de la douăzeci de ani dar eu avusesem studiile, drumurile, și nu m-am grăbit. Dar când am găsit una care mi-a plăcut am luat-o. Apoi am început să fac chestii pe care singur nu le făceam. Asta a fost partea frumoasă. E un sentiment plăcut să știi că o altă persoană se preocupă să-ți fie bine, e ca un fel de căldură care te învăluie de când pășești în casă. Sigur că ne și certam, mai ales pentru că eram amândoi destul de încăpățânați, dar ne împăcam discutând un lucru practic care trebuia hotărât atunci, pe loc.

Viața de tată cum vi s-a părut?

Am încercat să mă implic în educația fetelor dar nevastă-mea hotăra lucrurile importante: vacanțele, profesorii, prietenii și influențele … La băiat am fost un pic mai relaxați. Mă jucam adesea cu Sânziana și Casandra care s-au născut la doi ani distanță, intrând în camera pe care nevastă-mea și soacră-mea o aranjaseră pentru ele. Era o casă de vis și în vremea aceea am simțit cel mai mult bucuria de a fi tată. Când au crescut au început grijile dar așa e și normal.

Și de soție de ce v-ați despărțit?

Dragă, eu cu soția am conviețuit până în ’92. În ultimii doi ani nu prea am mai conviețuit pentru că ne certam mereu. I-am făcut un aranjament frumos și am rămas prieteni până în 2010 când a murit. Draga de ea!… Am iubit-o mult. Chiar dacă am divorțat e tot nevasta mea pentru că e singura femeie pe care am dus-o la biserică și la starea civilă.

Care credeți că este baza unei relații de succes?

Secretul este respectul reciproc, să-i vorbești omului de lângă tine în cuvinte care arată cât îl prețuiești. Să-i dai voie să respire, să se vadă cu prietenii și să bea un ceai singur. Uneori chiar e bine să ții niște secrete, nu trebuie să spui soțului sau soției totul. Și nu mă refer aici la infidelități, ci la lucruri personale. Despre tine, despre niște probleme pe care oricum nu le poate rezolva. Vezi tu, în ziua de azi repetăm cuvântul ”comunicare” dar vorba multă e ”sărăcia omului”. Am văzut oameni care au stat câte trei-patru ore împreună la masă, și-au spus multe dar n-au comunicat nimic. Poate au povestit cum au făcut prima dată pe ei la grădiniță dar nu au comunicat cu adevărat. Să comunici, să te legi de celălalt, înseamnă să-l lași și pe el să vorbească. Să răspunzi la întrebările pe care ți le pune, nu la cele pe care ai vrea tu să le auzi.

Ce trebuie să facă un bărbat ca să cucerească o femeie?

Păi să fie curat. Fizic și moral, adică să dea impresia unei simplități pe care orice om o poate pricepe. Să vorbească frumos, să nu fie mitocan. Chiar dacă femeia îl suportă, odată cu limbajul lui scade și frumusețea ei și după câțiva ani se întreabă de ce i s-a urâțit nevesta. Păi tu ai făcut-o așa, dementule!… Nu s-a simțit apreciată de tine.

Dar femeia pentru a-și păsta bărbatul?

Să fie femeie. Să fie atentă la sentimentele bărbatului ei care-i ușor de rănit. Să-i permită să conducă treburile importante sau măcar să-i lase impresia asta. Eu nu zic să nu ia și femeia hotărâri în familie. Chiar cred că în cele mai multe cazuri ea știe mai bine, dar dacă bărbatul vede că se descurcă singură zice că nu mai are nevoie de el și-și caută consolarea, fata pe care s-o ocrotească, în altă parte. Și că veni vorba, femeile să-i scutească pe bărbați de flecăreală. Ei nu-și pot menține interesul și nici nu pot pricepe cum de femeile își pierd timpul cu așa ceva. Deci flecăreala, bârfa, numai pentru tine și prietenele tale.

Care credeți că e secretul unei relații de lungă durată?

E nevoie de foarte multă diplomație. Dacă se poate femeia să renunțe la serviciu pentru că seara vine așa de obosită încât nu mai e femeie. Dacă situația financiară nu e grea ci doar mai slabă ca la alții să renunțe la jumătate de venit sau chiar la tot. Să se relaxeze, să se facă frumoasă și să mănânce ca pentru silueta ei, iar seara când vin bărbatul și copilul acasă să fie zâmbitoare și drăgăstoasă. Eu cred că unele femei nu renunță din orgoliu. Sigur, dacă bărbatul te părăsește nu vrei să rămâi în fundul gol, dar dacă te părăsește tocmai pentru că ai devenit insuportabilă ce te faci?! Nu trebuie să vă fie frică. Din câte văd eu, cu cât familia merge mai bine financiar, cu-atâta vor oamenii să lucreze mai mult. Păi de ce ai mai vrut să fii bogat atunci?! Mi se pare o prostie.

Ăsta ar fi deci un sfat pe care l-ați da tinerilor care-și permit. Și celor care nu își permit?

Să-și scoată nevasta la plimbare, să-i mai ia câte o floare, să-i pună un cântec de dragoste … Adică să nu se concentreze asupra chestiilor practice. Apoi și el să se mai ducă așa, din când în când, cu tovarășii să-și înnoiască bărbăția. Un weekend la pescuit sau o săptămână la țară unde faci treabă și nu-ți mai pui câteva zile șosete curate, să simți și tu că te rupi un pic de ordinea impusă de femeie pentru că și asta e obositoare câteodată. Astea sunt sfaturi pe care le-am dat și băiatului meu. E căsătorit – bine, recăsătorit, prima nevastă și-a luat-o la tinerețe și nu prea se potriveau sau, mai bine zis, ideea de căsătorie nu se potrivea vârstei lor. Mă întristează bărbații care își părăsesc familia pentru că se satură de plătit rate. Sigur, uneori simți că înnebunești, dar mai bine vorbești cu soția și rezolvați împreună. Dar să nu țipe la tine că ești egoist pentru că asta știa și când te-a luat – bărbații sunt egoiști. Toate astea presupun ca cei doi să se suporte și să-și dorească o viață împreună. 

Vă mulțumim pentru vorbele dvs.

Proud member of The TRUE TO MYSELF Organization.